Aveti un conflict?
Conflictele afecteaza timpul, situaţia financiara, relaţiile personale şi profesionale cȃt şi sănătatea noastră deci sunt prea importante pentru a le lăsa să degenereze, să se regenereze sau să ne constrangă în orice fel pe termen lung. Prin mediere aveţi şansa să încheiaţi un conflict indiferent de vechimea lui, să economisiţi mult timp şi mulţi bani pe care altfel i-aţi investi in litigii costisitoare şi de lunga durată, bazate pe proceduri complicate, un limbaj ambiguu şi o decizie impersonala luată de altcineva în prezenţa tuturor. Prin mediere veţi reuşi să păstraţi sau să reparaţi o relaţie care s-ar putea dovedi utilă sau importantă mai tȃrziu.
Partile stabilesc data si ora procesului de mediere. In instanta, termenele de judecata sunt impuse si nu tin cont de programul partilor. Sedinta de mediere poate fi reprogramata la fel de usor ca orice alt tip de intalnire.
Nu exista limita de timp pentru sedinta de mediere. Medierile se pot solda si cu intelegeri partiale, situatie in care este posibila programarea unei alte sedinte de mediere la o data ulterioara.
Partile, de comun acord, pot alege mediatorul la care sa apeleze. Aceasta facilitate nu exista in fata instantei de judecata. Alegerea mediatorului de catre parti mareste increderea acestora in obtinerea rezultatului dorit
Cât durează medierea?
Este cea mai redusă ca şi desfăşurare în timp, comparativ cu alte modalităţi de rezolvare a conflictelor. De exemplu, un proces în instanţă poate dura şi câţiva ani.
Cine participă la mediere?
Pentru conflictele simple, între două părţi, vor participa cei doi şi mediatorul. Dacă sunt două familii este posibil ca doi reprezentanţi să participe de fiecare parte
Pot sa apelez la mediere si pentru cauze penale ?
In general, pot face obiectul medierii infractiunile care se declanseaza in urma plangerii prealabile facute de victima.
„Ca mediator, doresc si sunt capabil sa ajut persoanele care se confrunta cu conflicte, permitand partilor care se afla in aceasta situatie sa controleze procesul de solutionare si sa aleaga, pe cale amiabila, solutia cea mai buna pentru toti.
Desigur, viata ne-a demonstrat ca exista situatii in care litigiile sunt inevitabile.
Dar, de multe ori, un mediator poate conduce partile catre rezolvarea definitiva si corecta a conflictelor cu care se confrunta sau poate ajuta la reducerea tensiunilor si disensiunilor in litigii care vor fi rezolvate ulterior de catre judecator.”