Domenii

Conflicte in materie civila

 

Medierea reprezinta o alternativa la sistemul judiciar pentru rezolvarea conflictelor de natura civila, o forma de mentinere a pacii sociale. Prin mediere, partile ajung la un consens, respectiv la solutii mult mai eficiente si durabile decat cele obtinute prin intermediul instantelor.

 

Termenul de litigiu civil trebuie inteles in sens larg, adica orice litigiu care nu este de natura penala.

 

Conflictele civile care pot fi rezolvate prin mediere sunt cele care au ca obiect drepturi de care părţile pot dispune; toate conflictele civile pot fi soluţionate prin mediere, exceptie facand cele care prevăd drepturi de care părţile nu pot dispune.

 

Un exemplu il constituie medierea in conflictele de vecinatate, care este preferabila unui proces in instanta, deoarece o solutie acceptata de ambele parti in disputa este mult mai convenabila decat o un verdict in care o parte castiga iar cealalta pierde. Pot face obiectul medierii conflictele ce tin de raporturile locative, de vecinatate, de coproprietate.

De asemenea, latura civila dintr-un proces penal poate fi soluţionată prin mediere.

 

cunosti-un-mediator

Medierea este solutia cea mai buna pentru rezolvarea disputelor si in urmatoarele categorii de conflicte civile:
Conflicte de vecinatate / raporturi locative
Conflicte in materie succesorala / mosteniri
Conflicte privind revendicarile
Conflicte privind evacuarile
Conflicte de mediu

 

 

 

 

Conflicte de familie

 

Prin mediere pot fi rezolvate atat neintelegerile dintre soti cu privire la divort si partaj cat si in privinta relatiilor fostilor soti cu copiii – modul de exercitare a drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor sau in privinta programului de vizitare.


De asemenea medierea poate solutiona cu succes conflictele aparute in urma deschiderii succesiunii (testament versus mostenire legala, impartire bunuri conform cotelor succesorale, dreptul de abitatie al sotiei supravietuitoare, impartirea cheltuielilor de inmormantare).

 

Solutiile pe care le ofera medierea la disputele in familie sunt mult mai numeroase si mai potrivite intereselor partilor aflate in conflict.


Prin mediere nu mai există riscul expunerii publice a motivelor divorţului care ar putea afecta peste ani copiii sau alţi membri ai familiei. De asemenea conflictul se rezova rapid, dand astfel posibilitatea fostilor soti sa ramana intr-o relatie civilizata spre deosebire de un proces in instanta care poate dura si 2-3 ani, timp in care atat parintii dar mai ales copiii vor fi supusi unui stres permanent.

 

La mediere se poate recurge chiar daca litigiul se afla pe rolul instantelor judiciare.

 

Foarte important pentru partile aflate in disputa este faptul ca taxa de timbru se restituie in cazul in care conflictul se rezolva prin mediere, aspect relevant in cazul partajelor unde taxa de timbru platibila pt judecarea procesului in instanta este de 3% din masa partajabila.

 

Conflicte in materie comercială

 

In domeniul afacerilor timpul inseamna bani. Tocmai de aceea, medierea este preferata unui proces judiciar, pentru avantajul timpului scurt in care pot fi rezolvate litigiile.

 

Un alt avantaj al medierii este acela al costurilor scazute – cu cat un conflict comercial are o valoare mai mare, cu atat va fi mai mare valoare taxei de timbru intr-un proces in fata instantei.

 

Daca partile decid sa apleze la mediere pentru rezolvarea conflictului aflat pe rolul instantelor comerciale si ajung la un acord in acest fel, au dreptul la restituirea taxei de timbru.


Medierea rezolva conflictele in materie comerciala, astfel incat parrtile gasesc solutii care permit in timp pastrarea si continuarea relatiilor de afaceri. Rezolvarea conflictelor prin mediere duce la mentinerea unor relatii de afaceri bazate pe incredere si respect reciproc, medierea consolidand astfel increderea intre parteneri.


Pentru partenerii de afaceri o importanta deosebita o are confidentialitatea, si, de aceea, medierea reprezinta o solutie mult mai avantajoasa decat procesele comerciale in instanta care sunt publice.

 

Tinand cont de natura domeniului – comercial, conflicte care apar de regula sunt determinate de modul de incheiere, executare, interpretarea contractelor comerciale.


Pe langa cele mentionate mai sus mediatorii nostri ofera servicii de mediere si in:


Conflicte de natura financiara
Conflicte de natura bancara
Conflicte in domeniul protectiei consumatorilor

10motive

 

Conflictelor din domeniul proprietatii intelectuale

Marcile, inventiile, numele de domeniu, desenele/modelele industriale sunt active importante in patrimoniul societatilor si de asemenea inseamna investitii emotionale din partea titularilor.

 

In cazul in care exista incalcari ale drepturilor de proprietate intelectuala, pe langa faptul ca partile doresc in general rezolvarea conflictului intr-un timp cat mai scurt (in instant un litigiu de proprietate intelectuala dureaza cel putin un an), in general se doreste confidentialitatea procesului.

Numai prin mediere se poate decide rapid si in deplina confidentialitate asupra unor aspecte cum ar fi:-
daca a existat rea-credinta la folosirea unei marci sau inventii-
daca se cedeaza gratuit un nume de domeniu sau se percepe o redeventa-
care ar fi daunele care se vor percepe si modalitatea de plata a acestora pentru folosirea fara drept a unui desen industrial, a unei marci sau a unei inventii –
cum se va solutiona conflictul dintre titularul unei marci si firma care si-a inregistrat respectiva marca drept numele societatii, etc.

 

Conflicte de munca

 

Cadrul legislativ din tara noastra precizeaza doua categorii de conflicte de munca:
– conflicte de interese, ce au ca obiect stabilirea conditiilor de munca cu ocazia negocierii contractelor colective de munca, şi
– conflicte de drepturi, care apar in situatiile de exercitare a drepturilor de munca;

 

Conflictele pot fi individuale, adica intre un angajat si angajator sau pot fi conflicte colective cand sunt implicati un numar mai mare de angajati.


Conflictele de munca apar fie in faza precontractuala, de negociere a contractului de munca, fie in faza de executare a unui contract colectiv sau individual de munca.

 

Medierea isi are rolul ei bine definit in rezolvarea conflictelor organizationale.


La nivel organizational cele mai des intalnite situatii conflictuale, care pot fi rezolvate cu succes prin mediere, sunt urmatoarele:


– conflictul de subordonare: o persoana poate avea, simultan, doi şefi directi (şeful direct din ierarhia organizationala şi şeful direct din ierarhia proiectului la care lucreaza);
– conflictul de resurse: resursele organizatiei sunt limitate iar angajatii, respectiv departamentele isi revendica fiecare partea lor;
– munca neplatita (abuzul): unui angajat al organizatiei i se cere sa lucreze pe lânga activitatile din fişa postului, şi activitati din proiect (pentru care nu este platit);
– conflictul de interese.

 

În domeniul răspunderii profesionale, se pot soluţiona prin mediere conflictele în care se angajează răspunderea profesională a celui care a prestat serviciul, respectiv cauzele de malpraxis (profesie liberala: medic, farmacist, notar, avocat, expert, auditor, mediator, contabil, etc), exceptȃnd situaţia în care prin legi speciale este stabilită

 

 den1

Cand se poate apela la mediator pentru solutionarea conflictelor de munca – alternativa optima fata de un proces indelungat in fata instantei?
– Pentru interpretarea contractelor;
– In cazul rezilierii in mod abuziv a contractului de munca;
– In cazul conflictelor dintre diferite compartimente ale societatii;
– In cazul conflictelor dintre angajati sau a conflictelor intre angajati şi angajator
– In cazul concedierilor pe motive disciplinare

 

Conflicte transfrontaliere in materie civila si comerciala

 

Un litigiu transfrontalier este acela in care cel putin una dintre parti isi are domiciliul sau resedinta obisnuita intr-un alt stat membru decat cel al oricarei alte parti la data la care:

 

– partile decid sa recurga la mediere dupa aparitia litigiului;
– medierea este impusa de instanta;
– exista o obligatie de a recurge la mediere care reiese din dreptul national;
sau
– o invitatie este adresata partilor.

 

În cazul infracţiunilor la care acţiunea penală se pune în mişcare la plȃngerea prealabilă a părţilor şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, sub condiţia ca victima să fie de acord să participe la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul.